Cum Să Construiești O Echipă Forță? (Ca A Lui El Profesor)

3 august 2022by Anca Al Kebsi0

Echipa ta ar trebui să gândească în spiritul colaborării și să aibă o viziune comună, dar realitatea de la birou seamănă mai degrabă cu scenele din Game of Thrones? Conflictul este ca o prăpastie și poate apărea oriunde – între angajați și companie, între mai multe echipe, între membri și leader.

Citește în acest articol cum personajul principal, El Profesor, poate fi un model pentru leadership și ce putem învăța de la acesta pentru a ne construi o echipă unită.

Dacă și tu te-ai uitat la Money Heist (sau ai auzit de La Casa de Papel) știi despre ce vorbesc. Imposibil să nu fi admirat acțiunea, implicarea, fiecare personaj în parte și chiar obiectivul în sine.

Analizat din perspectiva spiritului de echipă, a implicării, a viziunii comune și a rezultatelor, serialul ne oferă adevărate modele. Echipa din Money Heist este cea din care ne dorim să facem parte sau pe care vrem să avem onoarea să o construim. Și da, dacă suntem în fruntea ei, am vrea să devenim un leader ca El Profesor.

Echipa este o Learning Team

Dacă îți amintești de intriga serialului, etapa de intrare a fiecăruia în grup a început cu învățarea. Fiecare obiectiv nou și fiecare strategie a început cu un learning moment, individual și mai ales de grup. Ceea ce înseamnă că fiecare s-a integrat prin învățare și prin asimilare – a valorilor de grup, a tehnicilor de lucru, a planului. Fiecare a știut foarte bine ce trebuie să facă și care e contribuția lui.

Deci, pentru a fi un leader ca El Profesor, un prim pas ar fi să facilitezi membrilor noi această șansă de învățare. Care nu este doar despre produse, servicii și strategii, este și despre viziune, valori și comportamente în echipă. Dacă vrei să construiești o echipă forță, nu uita de etapa de integrare.

Apoi, amintește-ți din serial că, la fiecare obiectiv nou important, echipa a avut un moment de învățare și planificare împreună. Ca la școală, cu bănci, cu posibilitatea de a pune întrebări, cu clarificare și cu plan făcut împreună. Fiecare, din cei care au participat la realizarea obiectivului, a știut care este contribuția sa, care sunt acțiunile și cum integrează partea sa la întregul final.

Acum, te invit să te gândești la modul în care setezi tu obiectivele și strategiile. Dacă ele sunt flexibile, ai aceste întâlniri în care setați împreună rolurile și contribuția? Are ocazia echipa ta să participe activ cu idei, inițiative și opinii? Chiar dacă obiectivele nu sunt discutabile (până la urmă nici El Profesor nu i-a întrebat pe ceilalți ce ar trebui să jefuiască) cum te asiguri că ai întreaga echipă implicată și că există gradul lor de independență? Și – cel mai important – știe fiecare exact, chirurgical de precis, care sunt etapele și ce are el de făcut? Dacă vrei să construiești o echipă forță, nu uita de clarificarea rolurilor și asumarea obiectivelor.

Un al treilea motiv pentru care ar trebui să dezvolți învățarea ca și cultură în echipa ta este dovedit științific – studiile demonstrează că echipele cu cele mai mari rezultate, cu cel mai mare grad de asertivitate și spirit de colaborare sunt Learning Teams. Pentru că obiectivul devine comun (să învățăm împreună) și se transformă din conflictual (să arăt ce pot) în colaborativ (devenim împreună mai puternici).

El Profesor iese în bataia puștii exact când e nevoie

Inteligența personajului este cea mai vizibilă calitate. Dar faptul că iese în bătaia puștii pentru echipa lui exact atunci când trebuie, rămânând în umbră atunci când este nevoie de suport, îl face un adevărat leader. Probabil, urmărind, te-ai întrebat la început de ce nu se avântă să intre și el în bancă alături de ceilalți, de ce stă ascuns atât timp. Pentru că el are rolul de suport și omniprezență – ceilalți au nevoie să primească informații din toate colțurile și să fie direcționați. Dacă ar fi fost un leader-jucător de la început, nu ar fi putut asigura această nevoie.

Echipa are nevoie de cineva care să vadă imaginea de ansamblu, mediul dinamic, să privească cu obiectivitate și să vadă interferențele. Așadar, pentru a avea rezultate, uneori leaderul trebuie să stea deoparte.

În același timp, sunt momente în care trebuie să-și suflece mânecile și să intre direct în miezul problemei, pentru a ajuta un membru sau a susține o activitate. Exact ca și El Profesor, leaderul devine jucător, atunci când apar provocări.

Echilibrul între a sta în față (și a lua lumina reflectoarelor)  și a sta în umbră (a lăsa echipa să se descurce) este o linie fină. Filtrul este dat de abilitățile celorlalți și de cât de bine îi cunoști – știi că pot face și singuri, fii suportul lor. Au nevoie de tine să participi, implică-te. Dacă vrei să construiești o echipă forță, trebuie să știi să joci ambele roluri.

 Și leaderul greșește…

De ce este echipa din acest serial una de invidiat, când fiecare din personaje face greșeli majore, chiar fatale? De ce este El Profesor un leader, când ia deciziile greșite de mai multe ori, nu doar o dată?

Pentru că fiecare își asumă greșelile, începând cu leaderul. Atunci când conduci, decizi. Atunci când decizi, poți greși. Reacția la greșeli și poziționarea este ceea ce te diferențiază ca om, în primul rând. Și tot această poziționare va defini și poziția de leader și relațiile cu ceilalți.

În echipa din serial se greșește. Există și conflicte, există și renunțări. La fel ca și în echipele noastre, lucrurile nu sunt întotdeauna roz. Capacitatea de asumare, transparența și revenirea sunt cele mai importante. Pentru o echipă forță, creează un mediu în care e în regulă să poți greși (și nu ți se va tăia capul).

Există confort psihologic

În mediul profesional, confort psihologic înseamnă încrederea că poți greși și nu trebuie să te temi de consecințe, cum spuneam mai devreme. Înseamnă să te poți pronunța cu idei care vin în contradictoriu, fără să-ți fie frică că vei fi privit diferit. Înseamnă să poți oferi și primi feedback deschis, fără judecată, fără să fi etichetat. Înseamnă să puteți gestiona conflictele ca echipă (și să fie în regulă că nu ne înțelegem câteodată) fără a le băga sub preș și fără a deveni războaiele de cucerire din GOT.

În echipa din serial, personajele au des conflicte. Organizează chiar și pseudo-grupuri, se revoltă, acționează pe cont propriu și se dezlipesc de grup. Oare nu-i așa și în companie?

Sunt două elemente care țin echipa unită – grija pentru echipă în sine și obiectivul. Cele două devin mult mai importante decât vendetele personale.

Indiferent de cât de mult se abat de la drum, întotdeauna drumul obiectivului devine mai important. Ceea ce nu vine doar din faptul că este foarte bine înțeles, ci mai ales din importanța pe care fiecare o alocă obiectivului. În această ecuație sunt implicate motivația, scopul și voința.

La fel, indiferent de mărimea conflictului, mai importantă este apartenența la grup și respectul pentru leader. Aici intervin elemente ca afectivitatea și spiritul de echipă.

Pentru o echipă forță, asigură-te că există confort psihologic în echipa ta. Și că, oricât de mult nu ați fi de acord, obiectivul și echipa sunt mai importante decât interferențele sau diferențele.

 Reziliența, credința și voința

Echipa din Money Heist nu este una „ca în filme”. Nici pentru ei, nici pentru noi, lucrurile nu se întâmplă miraculos. Întâmpină zeci de obstacole, apar noi provocări, neprevăzutul își face des apariția, obiectivul se lasă așteptat. În multe momente apare senzația de joc pierdut, fără șanse. La fel ca în realitatea noastră profesională, unde avem parte de urcușuri și coborâșuri, unde lucrurile uneori nu ies, unde mediul se schimbă și planurile nu mai au efect, unde provocările devin o normalitate, unde timpul nu stă în loc. Ce diferențiază de multe ori o echipă pierzătoare de una câștigătoare este reziliența.

Reziliența – capacitatea de a te ține de bară într-un roller coaster și să mai poți să și râzi din când în când. Reziliența nu este o abilitate de pus pe lista de dorințe, ea este un efect – al credinței (în echipă, în leader, în viziune și obiectiv) și al voinței. Atunci când oamenii au voință, ei se mobilizează și energizează să depăsească obstacolele. Se înarmează cu motivație și se alimentează din interior. Uneori, au nevoie de susținere și resurse externe. Dar, de cele mai multe ori, credința determină voința și voința determină reziliențaPlecând de la bază, pentru o echipă forță, trebuie să îi faci pe oameni să creadă în viziune. Și mai important, să ai una.

În final, știm că nicio echipă nu este și nu va fi perfectă. Niciun leader nu este și nu va fi un zeu, atotputernic și fără de greșeală.  Dar nu asta ar trebui să ne dorim.

În schimb, am putea să ne dorim să îmbrățișăm normalitatea, certurile, dificultatea, devenind mai buni cu ele și având atitudinea, reacțiile și poziționarea corectă. Așa am putea diminua prăpastia dintre companie și angajați, diferențele dintre manageri și membri echipei, conflictele și concurența.

Pentru a dezvolta o echipă forță, leaderii trebuie să înceapă cu dezvoltarea lor.

 

Din pasiune pentru leaderi imperfecți și echipele lor (imperfecte),

Anca Al Kebsi, Business Coach

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://brightgoals.ro/wp-content/uploads/2022/08/logo-640x284.png

Schimbări pozitive și transformări

pas cu pas!


BLOG

Ce este coachingul profesionist?
4 septembrie 2024
Ce este coachingul profesionist?
Social Media vorbește despre coaching. Facebook, Instagram, LinkedIn abundă în pachete, idei și opinii despre coaching. E un subiect în trend…pe cât de popular, pe atât de speculat. Ce este coachingul profesionist și ce competențe are un coach profesionist? În calitate de coach profesionist certificat, am simțit des că misiunea mea este să aduc claritate...
A deveni coach
30 aprilie 2024
A deveni coach
De la a face coaching la a deveni coach sunt ceva pași. Fie că vrei să devii life coach sau business coach, fie că vrei să începi să folosești coaching în conversațiile cu echipa, în relațiile cu clienții tăi sau în business, coaching-ul este mai mult decât un curs pe care îl faci. Este mai...
Ce sunt emoțiile?
18 aprilie 2024
Ce sunt emoțiile?
Ce sunt emoțiile? Cum le înțelegem și cum le gestionăm? Deși se vorbește mult despre înțelegerea și gestionarea lor, iar vocabularul emoțiilor a crescut odată cu dezvoltarea personală, provocarea este mare. Să dăm  emoțiilor o definiție concretă, să putem descrie sursa, să știm exact cum se activează? Toate direcțiile arată că nu am învățat cum...

Copyright Bright Goals | Powered by smartblackberry.com & dorn.agency