Perspectiva celor 180 de grade
Avem o limită pentru ceea ce putem vedea și pentru ce putem cunoaște. Sunt cele 180 de grade din față pe care privirea noastră le poate cuprinde. Restul, cele 180 de grade din spate, sunt inaccesibile.
Fie te concentrezi pe unghiul din față, fie pe cel din spate. Nu le poți cuprinde pe amândouă în același timp. Fie privești spre viitor, fie spre trecut. Fie spre ce va fi, fie spre ce a fost. Ca o dihotomie în care suntem forțați să alegem, ne concentrăm către dumul din față sau către oglinda retrovizoare.
Doar că, dacă ești șoferul vieții tale, nu poți merge drept uitându-te mereu în spate. La fel cum nu poți depăși sau schimba banda atunci când nu consulți oglinda retrovizoare.
Ce facem atunci când orizontul nostru este limitat la o singură direcție, o singură parte? Ce facem atunci când nu putem avea toate cele 360 de grade?
Iluzia celor 360 de grade
Unul din cele mai mari pericole este să credem că avem toate cele 360 grade la dispoziție. Adică să luăm privirea dintr-un unghi ca singurul adevăr valabil. Și îl luăm.
De cele mai multe ori credem în ce putem vedea. Credem în ce am cunoscut și am constatat, în ce apare în față, în ce se arată din acest unghi. Perspectiva celor 180 de grade este singura narativă în care credem, ignorând că ne lipsește jumătate de adevăr.
Și ne certăm cu alții pentru această perspectivă, o susținem și intrăm în conflict cu oamenii care văd cealaltă parte. La job, în business, în viață.
Prăpastia perspectivei unice
Uite câteva exemple. Antreprenorul crede că nimeni altcineva nu face lucrurile ca el și nu vede perspectiva de business mai bine decât el. Și atunci, adâncește o prăpastie între el și echipă, între el și posibili parteneri, între el și suportul pe care îl poate primi. Prăpastia perspectivei unice.
Membrul din echipă crede că el muncește mai mult, că el are toate greutățile în spate, că el depune eforturile, în timp ce nu primește recunoaștere și compensații pe măsură. Că acolo sus cineva vrea să profite și să câștige bani de pe urma lui. Și sapă și el la aceeași prăpastie dintre antreprenor și echipă. Prăpastia perspectivei unice.
Soțul crede că soția nu mai acordă destul timp familiei sau casei, în timp ce soția crede că soțul nu o înțelege că vrea să aibă grijă de ea, să se dezvolte. Prăpastia perspectivei unice.
Prietenii cred că X nu mai dă niciun semn de când și-a schimbat jobul, relația sau contextul, în timp ce X crede că niciun prieten nu a mai fost alături atunci când a făcut o schimbare. Prăpastia perspectivei unice.
Managerul crede că Y e demotivat, că nu-și asumă proiecte noi, că e negativist sau critic și că nu are șanse să-și atingă obiectivele alături de el, în timp ce încearcă directiv să-l pună la punct. Y crede că managerul nu știe să fie manager, că țipă și că nu-l apreciază și decide să nu se mai implice, ca atunci când a făcut lucruri din propria inițiativă și nu a fost observat, deci renunță. Prăpastia perspectivei unice.
Cea mai periculoasă poziționare este aceasta, extrema. Nu cred decât în ceea ce am văzut, am integrat și am perceput și aceasta este unica perspectivă posibilă. Ea este 360-ul nostru.
Pericolul învățării condiționate, cele 180 de grade din spate
Un alt pericol, la fel de mare, este perspectiva celor 180 de grade retrovizoare. Credem doar în ce a fost demonstrat, în experiențele anterioare și în ce am învățat din ele. Exact ca reflexul condiționat al lui Pavlov, devenim ceea ce ni s-a întâmplat. Iar toate experiențele viitoare care au un singur stimul asemănător, un singur trigger, ne vor fi bază pentru reacții, comportament și emoții.
Ți s-a înșelat încrederea în trecut? Acum nu mai ai încredere în relații. Ai fost mințit? Oamenii sunt mincinoși, trebuie verificați. Ai avut experiențe profesionale negative? Crezi că firmele sunt făcute pentru a profita de oameni. Ți s-a întâmplat să îți plece angajatul cu baza de date de clienți? Ai făcut o procedură și ai securizat și penalizat toate posibilitățile. Ai prins mesaje nasoale în telefonul partenerului? Înseamnă că telefonul partenerului trebuie recurent verificat.
Nu e nimic neînregulă cu noi. Sunt doar mecanisme pe care le-am deprins și folosit și refolosit până au devenit adevăruri. Toți oamenii au constructe personale, convingeri și credințe formate din cele 180 de grade din spate. Nu suntem coli albe de hârtie.
Dar atunci când adevărul tău din prezent, cel din față, este definit doar de oglinda retrovizioare, doar de trecut, doar de aceste concepte, este imposibil să vezi oportunitățile noi din față. Sau situațile diferite, sau unghiuri diferite.
Dacă aleg să nu schimb nimic?
Vei avea parte de aceleași mecanisme și aceleași adevăruri toată viața. Unele vor fi funcționale, altele foarte disfuncționale. Perspectiva unică sau prăpastia sa vor fi singurele adevăruri pe care le cunoști.
Este ca și cum alegi să locuiești toată viața într-un sat din munți, în timp ce emiți adevăruri despre o lume întreagă. Limitată perspectivă, nu?
Nu spun de relațiile pierdute sau de neînțelegerile pe care le poți rezolva atunci când iei prezumția unui alt potențial unghi.
Nu spun nici de posibilitățile care apar din față atunci când tu te uiți doar în spate sau de lecțiile pe care le poți folosi daca înveți din experiențe.
Nu spun.
Dar spun în schimb că dacă vei da drumul acestei unice perspective, e greu, e dureros la început, însă o lume întreagă începe să se schimbe. Încep să apară conexiuni noi, oportunități noi, posibilități noi. Începi să devii flexibil la context, iar contexul să se conecteze cu tine. Începi să ai un mindset care să știe să schimbe pălăria sau scaunul atunci când are nevoie și să aleagă cea mai bună gândire pentru acel moment.
Concret, perspectiva multiplă
Gândirea în ipoteze, gândirea critică și întrebările facilitează perspectiva multiplă. Dar dacă nu e doar așa, cum ar mai putea fi? Ia să aflu. Și începe un nou proces de cunoaștere în care tu evoluezi, te dezvolți, crești. Ieși din satul acela mic și vezi realmente lumea despre care vorbești.
Și nu, nu vei putea privi 360 de grade în același timp. Dar vei fi mai conștient că ai doar 180 de grade și că mai ai nevoie să le vezi și pe celelalte uneori.
Ce ar face antreprenorul cu această nouă perspectivă? Ar învăța cum să alinieze nevoile angajaților la viziunea companiei și să acopere prăpastia.
Ce ar face membrul din echipă cu această nouă perspectivă? S-ar gândi că poate interesele sale nu sunt lipsite de importanță pentru firmă, ci poate necunoscute. Sau că și firma trebuie să crească în același timp în care și el trebuie să crească. Acoperă și el prăpastia comunicării.
Ce ar face soțul cu această perspectivă? Ar începe să vadă în ce mod e important pentru soție să se dezvolte. Iar soția? Și-ar da seama că o dovadă de iubire pentru soț este timpul în familie. Acoperă împreună prăpastia din relație.
Ce ar face prietenii cu această perspectivă? Ar înțelege că e important să fie alături de X când face o schimbare, iar X ar înțelege că prietenii nu-și dau seama exact prin ce trece, deci poate să le spună. Acoperă împreună prăpastia prieteniei.
Ce ar face managerul cu această perspectivă? Nu l-ar mai considera pe Y rău intenționat sau negativist by default, ci s-ar gândi că ceva l-a făcut pe Y să se poziționeze așa și ar încerca să găsească sursa. Iar Y ar putea înțelege că managerul său reacționează la ce vede acum, nu la ce a făcut în trecut. Acoperă împreună prăpastia colaborării.
Încă stai pe gânduri care din opțiuni e mai bună? Să știi și să greșești sau să nu mai știi ce știi.
Cred că lumea, așa cum putem spune citându-l pe Alvin Toffler, râmâne a celor care au capacitatea să învețe, să se devețe și să învețe din nou. Deci nu avem decât să ne îndreptăm apăsat și concis către perspectiva multiplă. O fi asa?
Cu pasiune pentru dezvoltare,
Anca Al Kebsi
