AllCursuriDezvoltarea afaceriiDezvoltarea echipeiDezvoltarea ta
11 iunie 2021

Pentru tine!  Am scris acest material din dorința de a-i ajuta pe cei care au sau își doresc rolul de Formator. Pentru facilitatori, cei care vor să afle care este cea mai eficientă, profesionistă și inspirată metodă de a-i învăța pe ceilalți ceea ce știu. Dar și pentru cei care nu știu încă ce să facă, dacă trainingul este pentru ei. Pentru cei care știu ce, dar nu și cum. Și pentru cei ce știu cum, dar nu și când. M-am gândit să vă povestesc ce m-a ajutat, dar și ce m-a împiedicat să ajung mai repede la succes.

31 martie 2021

Acum 1 an am simțit cea mai mare frică vreodată! A fost în perioada în care virusul era un pericol iminent și totul se schimba în jurul meu, fără să pot controla ceva. Și nici pe mine. Au apărut multe necunoscute. Aveam nuntă, oare voi mai avea? Voiam să fac un salt profesional, oare voi mai face? Stau în casă sau ies? Oare voi mai putea avea vreo vacanță? Când îi voi putea vedea din nou pe cei dragi?

1 martie 2021

Bright Goals Training & Coaching și Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș au onoarea să organizeze o întâlnire business antrenantă cu tema "Idei de schimbare în contexte provocatoare!" Să conduci o afacere nu e ușor, să găsești idei pline de inovație care să te susțină într-un mediu dificil și schimbător, nici atât! Mai mult, să ai în spate o echipă întreagă cu aceeași viziune - pare o misiune imposibilă! Provocările businessului sunt enorme, cu toate acestea, avem puncte forte ale afacerii pe care să ne bazăm!

https://brightgoals.ro/wp-content/uploads/2022/08/logo-640x284.png

Schimbări pozitive și transformări

pas cu pas!


BLOG

Cum alegi un curs de coaching acreditat?
28 iulie 2026
Cum alegi un curs de coaching acreditat?
Cauți un curs de coaching acreditat și, în loc de claritate, ai găsit zeci de site-uri care promit „acreditare internațională”, „certificare recunoscută” și „dublă acreditare”? Nu ești singura persoană derutată. Piața de coaching din România crește rapid, iar odată cu ea a crescut și numărul de școli, sigle și denumiri care sună impresionant, dar spun...
Mentor Coach pentru certificarea internationala ICF
22 iulie 2026
Mentor Coach pentru certificarea internationala ICF
  Ai terminat cursul de coaching.  Acum vrei pasul care te diferențiază: certificarea internațională ICF — ACC sau PCC. Programul Mentor Coach pentru certificarea ICF ACC si ICF PCC nu este doar o cerință pentru certificare. Este un proces de creștere reală a nivelului la care practici coaching. Te ajută să te aliniezi la Competențele...
Competentele de bază ICF
8 iulie 2026
Competentele de bază ICF
Ce separă o conversație obișnuită de o sesiune de coaching care chiar schimbă ceva? Răspunsul nu ține de intuiție sau de carismă. Răspunsul ține de un set de competențe clar definite, testate și rafinate la nivel global de International Coaching Federation (ICF). Aceste competențe nu sunt teorie abstractă. Sunt structura de bază din spatele fiecărei...

Copyright Bright Goals | Powered by smartblackberry.com & dorn.agency