Echipa ta ar trebui să gândească în spiritul colaborării și să aibă o viziune comună, dar realitatea de la birou seamănă mai degrabă cu scenele din Game of Thrones? Conflictul este ca o prăpastie și poate apărea oriunde – între angajați și companie, între mai multe echipe, între membri și leader.

Dacă nu ne ascultăm angajații, îi putem păstra? După primul articol scris, am primit întrebări ca „Și totuși, ce facem? Care sunt soluțiile?” Sunt de departe adepta sfaturilor și nu cred că se poate lua în calcul o singură rețetă pentru toate companiile. Sunt însă factori ce se pot lua în calcul în construirea unor relații profesionale stabile, în creșterea gradului de retenție și cel al satisfacției la locul de muncă, în starea de bine la job și în creșterea motivației

Dacă ai urmărit serialul Squid Game, inevitabil mintea ta a făcut conexiuni cu ce se întâmplă în cultura noastră, în contextul social, dar și în cel profesional. Și este posibil să te fi întrebat, la fel ca mine, cu ce rol te asociezi, ce ai face tu în locul personajului principal și ce anume seamănă din caracterul celor înscriși în joc cu cei cu care discutăm, lucrăm, colaborăm sau ne petrecem timpul. În acest articol, îți prezint cum am perceput eu asemănările și ce cred că putem să învățăm din serial despre cultură, comportament și relaționare.

Dacă în prima parte a materialului ți-am povestit despre cele 3 tehnici pentru comunicare - ascultarea activă, asertivitate și tehnica întrebărilor pentru a îmbunătăți procesul de comunicare în discuțiile care contează, azi am onoarea să îți vorbesc despre comunicarea activ – constructivă. Deși e destul de intuitiv la ce se referă – a fi activ și a comunica în scop constructiv, nu o folosim deloc atât de des pe cât credem noi.

Toate credințele despre cultura organizațională ideală și despre ce ar trebui să transmită o companie pentru angajații și pentru clienții săi au fost verbalizate în speech-ul unui CEO, Garry Ridge, concentrat în mai puțin de 45 minute. Recunosc că m-a surprins că nu vine din partea unui consiler, coach, psiholog sau alt tip de specialist, ci din partea unui om care de 25 ani își dedică, din interiorul companiei, toate eforturile creșterii unei echipe puternice, care crede în oameni și care are o retenție de 93% a angajaților.

Fără dubiu. De departe, cel mai important. Dacă ar fi să nu aibă nimic altceva, un leader ar trebui să înceapă prin a avea respect. Pe cel pe care îl  oferă și pe cel pe care îl va primi înapoi. Și cum acest simplu lucru nu se cere, nu se caută, nu se impune ci doar se câștigă și se oferă, poate ar trebui să analizăm cu cât RESPECT pentru ceea ce facem ne trezim dimineața, cu cât RESPECT răspundem la o solicitare, cu cât RESPECT tratăm oamenii și munca lor, cu cât RESPECT ne angajăm în misiuni și obiective, cu cât RESPECT suținem oamenii, cu cât RESPECT ne tratăm pe noi înșine.

Lucratul de acasă a pus multe bariere de socializare și a creat o distanță care simțim că nu ne ajută în obiectivele profesionale. Mai mult de atat, contactul cu colegii obișnuia să fie baza întăririi echipei si mesajul nostru de suport, că suntem aproape! Cum ajungem aproape când suntem departe?

Într-o discuție recentă și provocatoare cu doi colegi și prieteni, Andi și Marius (în timp ce pregăteam un proiect nou) am conștientizat brusc că Let me coach you nu are traducere în română....Ne gândeam la faptul că vedem în multe filme și discuții din afară cum  „coach me!” or „let me coach you” se folosește des și natural pentru activități, chiar și banale, iar pentru noi cel mai apropiat și întâlnit mod de a ajuta pe cineva este „Stai să-ți arăt/ Dă-te la o parte că fac eu/ De ce nu încerci așa?”

Pentru început - în orice ai încerca să dezvolți - trebuie să înțelegi ce înseamnă de fapt "dezvoltarea". În orice definiție ai căuta, aceasta presupune o acțiune- a nu sta pe loc, a trece de la o stare calitativă la alta (cnf. Dex) a trece către o altă treaptă, a face tranziția de la cantitate la calitate, a se extinde, a crește în proporții sau cunoștințe.

Aproape în orice moment avem dorințe. Uneori, ele se transformă în obiective. Și mai rar, în planuri. Mai târziu, o parte din ele, în reușite. De multe ori când ne gândim la un obiectiv ne gândim direct la reușită și la unde ar trebui să ajungem, adică la B. Obiectivul devine posibil sau imposibil atunci când conștientizăm unde suntem - adică la A și distanța dintre ele. Iar reușita depinde de variabile și de pași - adică de A1, A2, A3...